Sport extrem recreational si in acelasi timp competitiv, care consta in lansarea cu o parasuta speciala, pe panta descendenta a unui deal, si utilizarea curentilor de aer pentru ascensiunea ulterioara. Initial, sportul era practicat cu parasute de agrement dreptunghiulare, dar in ultimii 20 de ani parapantele au evoluat catre o complexitate aparte, pornind de la dezideratele portantei, manevrabilitatii si sigurantei. Rezistenta lor este mai redusa decat cea a parasutelor clasice, deoarece lansarea de pe dealuri este mai putin solicitanta decat cea din avion.
Dimensiunile sunt mai mari, iar manevrabilitatea este asigurata de cordelinele manevrate de pilot din hamul cu care se ataseaza de parapanta. Acesta poate influenta traiectoria si prin miscarile care ii modifica centrul de greutate.
Portanta este asigurata de structura de faguri, care asigura un efect ascensional. Dimensiunile tipice includ o suprafata de 20-30 de metri patrati si o greutate de 5-7 kilograme. Vitezele maxime atinse variaza intre 45 si 65 de kilometri pe ora. Parapantele „tandem”, utilizate de un pilot si un pasanger, sunt similare, dar de dimensiuni mai mari. Exista si versiuni cu motor ale parapantei.
Dupa stapanirea tehnicilor de baza, parapanta devine un sport relativ sigur.
Lansarea are loc de regula sub un vant „anabatic”, care bate in susul dealului, sau in absenta curentului de aer orizontal. Un vant din spate foarte usor permite de asemeni lansarile. Perioada cea mai buna pentru planari lungi este pranzul, cand solul incalzit de aer provoaca valuri de aer ascensionale, care ridica vehiculul de zbor. Pilotul va cauta curentii ascendenti, incercand sa castige altitudine cu ajutorul lor. Apoi, va incepe sa zboare in cercuri, incercand sa se centreze pe curentul ascendent, desi forma acestuia este in general neregulata si poate fi exploatata de experti cu miscari mai complexe. Un instrument foarte utilizat de parapantisti este variometrul, care comunica, prin semnale sonore si display, rata ascensiunii, facand astfel mai usoara centrarea pe curentul ascendent de aer. Acesta se termina de regula cu o turbulenta, de unde pilotul incepe coborarea sau cautarea altui curent ascendent. Zilele fara soare, dar cu nori cumulus, dau si ele curenti ascendenti, dar acestia sunt de obicei cei mai puternici sub nori. Pilotul va evita sa ajunga in ceata acestora. Fulgerele reprezinta un pericol real in zilele ploioase.
Conditiile generale de vreme includ vanturi sub 25 de kilometri pe ora si calm relativ.
In aprilie 2004, canadianul William Gadd a stabilit un record de distanta de 423,4 kilometri, in orasul Zapata din Texas.
Modalitatile de departajare se refera la durata maxima petrecuta in aer, inaltimea atinsa sau distanta maxima. In functie de acestea, au aparut cateva subdiscipline ale sportului. Soaring-ul este zborul de placere, pornind de pe orice tip de panta. Cross country (XC) este tentativa de a ateriza cat mai departe de locul lansarii, iar pilotii buni de XC pot zbura usor intre 100 si 200 de kilometri in linie dreapta. Racing-ul reprezinta o intrecere dintre piloti, care ajung sa parcurga distante in linie dreapta de pana la 30 de kilometri intr-o ora. Accuracy deriva din aterizarea la punct fix a parasutistilor sportivi, iar Acro (acrobatics) include acrobatii de felul looping-urilor. Vol-rando si para-alpinismul includ in traseu si ascensiunea montana, cu piciorul, si coborarea cu o parapanta usoara (5 fata de 20 de kilograme), iar vol-biv (vol bivouac) consta in excursii de mai multe zile care combina drumetia cu parapanta si campingul. Record hunting-ul se refera pur si simplu la diferitele recorduri mondiale recunoscute, iar adventure flying-ul implica lansarea de pe inaltimi nepracticate, cu conditii grele de aterizare.
Soaring-ul este de obicei varianta cu care pilotii de parapanta isi fac de regula ucenicia, pentru a se profila pe una din celelalte versiuni ale sportului ulterior.
paragliding (parapanta)
