Full-Contact...cu aerul
Toamna si iarna, o data cu primele ploi abundente, incepe sezonul mort pentru majoritatea sportivilor inscrisi la cluburile de parasutism din Romania. Cum etape de zbor nu se organizeaza decat de doua-trei ori pe an pe fiecare aerodrom, pentru salturi este preferata vara, cand conditiile meteo sunt bune si riscul de a pierde cate o zi intreaga cu ochii pe geam in asteptarea vremii frumoase este minim. Si asta pentru ca siguranta parasutistilor este pusa inainte de distractie si amuzament si regulile impun respectarea multor parametrii. Spre disperarea acestora, toamna si iarna nu prea au activitate, pentru ca vremea nu tine cu ei.
Prima conditie este ca plafonul (adica inaltimea pe care o au norii la verticala locului unde se executa saltul, masurata la statiile meteo cu aparate speciale gen ceilometrul sau proiectorul de nori) sa fie cu 100 m mai sus de inaltimea de salt la ses si cu 300m mai sus la munte. Apoi, vizibilitatea (adica distanta la care obiectele si, in general, reperele pe care si le iau parasutistii in timpul pilotarii, se pot distinge clar fara interventia unor surse luminoase ), trebuie sa fie mai mare de 2km. In zona aeroporturilor exista un instrument – transmisiometrul - care ofera, in procente, transparenta aerului constatata intre o sursa de lumina si o celula fotoelectrica. Vizibilitatea vericala este deosebita – in general mai mica – decat cea orizontala si, de cele mai multe ori, cand ne uitam de jos in sus vedem mai bine decat daca ne-am uita, in acelasi loc, de sus in jos. Vantul nu trebuie sa treaca de 6m/s, pentru ca ii poate duce pe parasutistii incepatori, care nu s-au obisnuit inca cu pilotarea parasutei, pe acoperisurile caselor din afara aerodromului (cum se intampla destul de des) sau poate provoca accidente la aterizare, sprotivul venind la sol cu o viteza prea mare. De asemenea, e de preferat ca vantul sa fie laminar (cu intensiate si directie constanta), nu rafalos (cu directie constanta, dar intensitate variabila) si cu atat mai putin turbulent (cu intensiate si directie diferite). Temperatura trebuie sa fie cuprinsa intre 6 si 31 de grade, depasirea acestor parametrii ducand mai ales la probleme in avion, unde – cum nu exista aer conditionat – parasutistilor le ingheata mainile (lucru nu foarte indicat avand in vedere ca trebuie sa traga de manerul de comanda al parasutei) sau li se face rau de la caldura. Atmosfera trebuie sa fie uscata, caci umezirea voalurii parasutei poate duce la inchiderea acesteia, iar pe cer nu trebuie sa se vada nici umbra de nor cumulonimbus (mare si intunecat, constituit din apa si cristale fina de gheata, care poate declansa pe neasteptate ploi puternice, grindina sau chiar ninsoare).
Acestea fiind spuse, este foarte clar de ce nu se fac salturi iarna. Ca o solutie alternativa, multi parasutisti adopta in aceasta perioada parapantismul, dar nu sunt la fel de multumiti, caci ceea ce le lipseste nu este zborul cu parasuta deschisa, ci caderea libera, pe care nimic nu o poate inlocui.
|
|
|
|
Comentarii (0) |
|
Intra in comunitate ca sa poti comenta stirile.
|
|
Ai uitat parola?
Fa-ti cont.
|
|
 |
|
De: Gogosa...
Comentarii: 0
|
|
|
De: baban ...
Comentarii: 0
|
|
|
De: Alexan...
Comentarii: 0
|
|
|
De: M. Gig...
Comentarii: 0
|
|
|
De: M. Gig...
Comentarii: 0
|
|
|
De: M. Gig...
Comentarii: 0
|
|
|
De: Radu T...
Comentarii: 0
|
|
|
De: Anca S...
Comentarii: 0
|
|
|
De: Anca S...
Comentarii: 0
|
|
|
|
|
| |
|
|