Toamna si iarna, o data cu primele ploi abundente, incepe sezonul mort pentru majoritatea sportivilor inscrisi la cluburile de parasutism din Romania. Cum etape de zbor nu se organizeaza decat de doua-trei ori pe an pe fiecare aerodrom, pentru salturi este preferata vara, cand conditiile meteo sunt bune si riscul de a pierde cate o zi intreaga cu ochii pe geam in asteptarea vremii frumoase este minim. Si asta pentru ca siguranta parasutistilor este pusa inainte de distractie si amuzament si regulile impun respectarea multor parametrii. Spre disperarea acestora, toamna si iarna nu prea au activitate, pentru ca vremea nu tine cu ei.
Prima conditie este ca plafonul de nori sa fie cu 100 m mai sus de inaltimea de salt la ses si cu 300m mai sus la munte. Apoi, vizibilitatea trebuie sa fie mai mare de 2km. In zona aeroporturilor exista un instrument – transmisiometrul - care ofera, in procente, transparenta aerului constatata intre o sursa de lumina si o celula fotoelectrica. Vizibilitatea vericala este deosebita – in general mai mica – decat cea orizontala si, de cele mai multe ori, cand ne uitam de jos in sus vedem mai bine decat daca ne-am uita, in acelasi loc, de sus in jos. Vantul nu trebuie sa treaca de 6m/s, pentru ca ii poate duce pe parasutistii incepatori sau poate provoca accidente la aterizare, sprotivul venind la sol cu o viteza prea mare.
Acestea fiind spuse, este foarte clar de ce nu se fac salturi iarna. Ca o solutie alternativa, multi parasutisti adopta in aceasta perioada parapantismul, dar nu sunt la fel de multumiti, caci ceea ce le lipseste nu este zborul cu parasuta deschisa, ci caderea libera, pe care nimic nu o poate inlocui. Ceea ce pare sa-i mai consoleze si sa le mai atenueze nostalgia sunt insa povestile, povestirile si amintirile de pe aerodrom, din vremea ‘apusa’ a salturilor. Asemenea ostasilor veniti intregi de la razboi, sportivii nostri ‘evoca’ mandri ce-au facut si ce-au dres. Dar parca mai amuzant este sa descrii ispravile altuia, caci in propria povestire mistourile nu-si prea au locul. “Mi-aduc aminte o isprava de-a lui Cotfas”, povesteste un coleg al sus-numitului, “vorbise cu Cristina Ciobanu (fosta instructoare de pe Aerodromul din Ploiesti) sa-i dea voie sa nu paraseasca avionul in pozitia standard, ci sa vina in fuga din capatul avionului si sa sara. Dupa ceva munca de convingere, a primit aprobarea. Urma ca, ajunsi la altitudinea potrivita (pe la 1000 de metri) ea sa-i faca semn sa se pregateasca si sa sara. Pe la 500, l-a chemat in usa avionului sa-i arate ceva, dar el a crezut ca i-a facut ‘acel semn’ si s-a lansat la o altitudine extreme de joasa si, din cate-mi amintesc, si deasupra unui lan de porumb. A fost super fun! A avut noroc ca i s-a deschis parasuta fara probleme, ca daca se-ntampla vreun incident, nu-l vedeam bine...n-ar fi avut timp...adica spatiu...sa faca ceva...”
Intre doua pahare de bere cu colegii de salt, intr-un club sau intre doua cani de vin fiert cu scortisoara, intr-o cabana din varf de munte, parasutistii povestesc colegilor sau auditoriului alcatuit ad-hoc tot ce-si amintesc. Istorisirile lor nu au ca eroi principali doar parasutisti cu forma umana...
Guiness Book include un numar de recorduri legate de BASE jumping, legate de inaltime, vechime, altitudine joasa etc.
Link-uri
The BASE Zone at Dropzone.com
BASE-Jumping Forums
Povestile de la gura ... de vin
